DoR Audio

DoR #50 e numărul aniversar cu care încheiem călătoria noastră împreună. Ce sperăm e tocmai să vă gândiți la încheieri ca la momente de tranziție înainte de începutul unei noi călătorii. Autor și voce: Cristian Lupșa ★ Support this podcast ★ [https://www.dor.ro/sustine/]

Vara asta am vizitat școala profesională „Gheorghe Burac” din comuna Vlăsinești, județul Botoșani. Din 2015, aici învață băieții din împrejurimi cum să devină mecanici agricoli, adică profesioniști capabili să conducă și să repare tractoare, combine și alte utilaje agricole. E o meserie importantă pentru că fără acești mecanici nu s-ar putea face muncile agricole în ferme mari. Nu poți semăna, erbicida sau recolta dacă nu ai tractoare și degeaba ai tractoare dacă nu are cine să le conducă. Și, ca în multe alte domenii în România, există mai puțini profesioniști decât e nevoie – cu câteva sute mai puțini.  De ce avem puțini profesioniști? Un mix de motive: cei pe care îi avem aleg să plece în străinătate, pentru că salarii și condiții mai bune; și tot mai puțini elevi aleg să învețe meseria și să devină tractoriști. Tocmai de aceea am fost la Vlăsinești. Voiam să înțeleg ce face școala bine, dar și ce hopuri mai are de trecut. Am găsit așa:  • o școală care se modernizează: de anul ăsta, copiii se mută într-o clădire unde e totul nou-nouț, de la atelierul de mecanică la uneltele cu care o să lucreze.  • profesori care îi țin aproape pe elevi, chiar dacă mulți dintre ei au ore în mai multe localități și sunt clienți fideli ai microbuzelor.  • copii pasionați de agricultură, dornici să muncească (în țară sau în afară, încă nu sunt siguri) și să posteze despre tractoare pe TikTok, unde e viața lor digitală. Și am mai găsit și căldură și secetă. Multă căldură și secetă, pentru că Botoșaniul, ca mai toată țara vara asta, n-a avut parte de câte ploi avea nevoie. Și asta e problema cea mare. E minunat că copiii ăștia învață cum să conducă tractoare și că sunt pasionați de asta. Iar eforturile pe care le fac profesorii pentru ei sunt uriașe. Dar ce te faci cu toate astea când te confrunți cu o amenințare prea mare pentru tine, cum sunt schimbările climatice?  ** Autor și voce: Oana Filip Montaj: Ana Maria Ciobanu Foto: Bogdan Dincă Muzica: Podignton Bear - Clouds, Rain, Sun; Podington Bear - Wavy Glass ★ Support this podcast ★ [https://www.dor.ro/sustine/]

Medalii de aur, recorduri, faimă și alte povești din vara unui adolescent care a devenit cel mai rapid înotător din istorie. Când a intrat în arenă, din tribuna de unde-l priveau părinții și alți câțiva români, s-a auzit „Hai David!”. Mersese bine în calificări și semifinale și știa că mai are rezerve. S-a gândit să fie calculat, să nu plece prea tare, dar nici prea încet. Îi place proba de 200 de metri liber pentru că e una tactică, inteligentă, o cursă pe care trebuie s-o plănuiești bine. Cu luminile stinse, sub cubul pe care scria Make History, n-a avut cea mai rapidă reacție la start. Sud-coreeanul de 19 ani Sunwoo Hwang a sărit primul în apă. N-a fost în față nici după primul bazin. Tom Dean a întors primul după 50 de metri, cu o viteză sub recordul mondial de seniori. Dean era primul și după 100 de metri. Pe a treia lungime de bazin, spectatorii s-au ridicat în picioare. David a preluat conducerea și i-a lăsat pe ceilalți în spate. „Ăsta e cel mai important moment din viața mea de până acum”, și-a spus la fiecare două brațe. „Trebuie să demonstrez – nu lumii, ci mie – că pot fi cel mai bun din lume și o pot face cu stil.” Picioarele îl ardeau, dar mintea îi era mai alertă decât niciodată. Își dorea să câștige mai mult decât oricine din bazin. Voia să fie memorabil. A atins peretele primul, urmat de Hwang și de Dean. A întors capul spre tabelă și a văzut timpul: 1:43.21. De 10 ani, niciun înotător nu coborâse sub 1:44. A încleștat din dinți și a lovit apa cu pumnul, ridicând stropi de spumă în aer. Știa că-l poate înota, dar tot s-a simțit incredibil să-l vadă pe tabelă. Era al patrulea cel mai rapid din istorie și al doilea în costum textil. (Cele de poliuretan, din perioada 2008–2009, au fost interzise pentru avantajele pe care le ofereau). Era un nou record mondial de juniori și un timp mai bun chiar decât cel de 1:43.39 pe care-l scrisese pe foaie, cu o vară înainte. Și-a dat jos casca și a mai lovit o dată apa. Era cel mai bun din lume, cum își dorise de mic. Era și primul campion mondial din istoria înotului masculin românesc. Autor și voce: Andreea Giuclea Montaj: Ana Maria Ciobanu Foto: Matei Buță Muzica: Podignton Bear- Vibe Drive ★ Support this podcast ★ [https://www.dor.ro/sustine/]

În liceu, mi-am găsit cea mai bună prietenă – mai precis, nouă cele mai bune prietene. După 19 ani împreună, m-am întrebat ce ne-a făcut relația să dureze și ce am învățat despre prietenie. * De când eram mică, prieteniile între fete erau fie ridicate pe un piedestal – trebuie să ne avem ca surorile etc. –, fie trivializate pentru că „fetele mereu se ceartă”, „fetele nu sunt loiale”, „fetelor le place drama” și tot ce mai auzeam în jurul nostru, de multe ori de la băieți și bărbați aproape mândri să fie motivul intrigii într-un grup de prietene. Când o prietenie între femei eșuează, ajunge să fie ca o despărțire.  Cu toate astea, am fost programată să pun prietenia înaintea intereselor amoroase. Așa procedaseră și mama, și bunica – născute în generații care au văzut valoare în clădirea unei comunități într-o lume în care femeile nu aveau mult sprijin. Așa m-au instruit și personajele din Sex and the City. De altfel, am simțit pe pielea mea că stabilitatea și longevitatea prieteniei între femei sunt mai mari, cel puțin la începutul vieții, decât ale unei relații amoroase.  A fost un concept eliberator pentru generația mea, citeam recent într-un articol despre prieteniile mileniale, dar a venit cu așteptări mari. Brusc, legătura cu prietenele noastre trebuia să satisfacă și nevoia unei povești de iubire. * Autor și voce: Ioana Burtea Montaj: Ana Maria Ciobanu Ilustrație: Ioana Șopov Muzică inclusă în episod: Podington Bear- Frogs in Tuxes Podington Bear- Fantasy and Denouement Podington Bear- Dancing on the Talkfloor ★ Support this podcast ★ [https://www.dor.ro/sustine/]

S-au împlinit 10 ani de când noul Cod Civil oferă ambilor părinți șansa de a avea „custodia comună” a copiilor. Cum a reușit să declanșeze războaie o soluție legislativă menită să aducă armonie după divorț? În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile ale unor traume pe viață, de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare. În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine. Acest articol face parte dintr-o serie; ascultă și articolul [https://dashboard.transistor.fm/shows/dor-audio/episodes/copiii-trebuie-proteja-i-cand-parin-ii-se-separa/edit] despre efectele psihologice asupra copiilor [https://www.dor.ro/copiii-trebuie-protejati-cand-parintii-se-separa/] care trec prin divorțul părinților. Și citește alte două articole despre recomandări [https://www.dor.ro/recomandari-pentru-parinti-care-se-despart/] pentru părinții care urmează să se separe și soluții [https://www.dor.ro/camere-de-ascultare-si-psihologie-pentru-judecatori/]pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii. Autor și voce: Oana Sandu Ilustrație: Alina Marinescu ★ Support this podcast ★ [https://www.dor.ro/sustine/]