Mihail Neamtu

Al treilea război mondial? Interviu cu Freddy Fuchs (colonel în rezervă al armatei israeliene)

Suntem la finele anului 2023 și Orientul Mijlociu este un butoi de pulbere. În 7 octombrie, Hamas a atacat fără milă statul Israel și a omorât 1400 de civili inocenți, între care și copii, adolescenți sau bătrâni. Teroriștii meritau să primească o replică, însă bombardarea unor obiective din Gaza a produs și victime colaterale. Peste trei mii de palestinieni au murit în ultimele zile, fiind provocată nu doar o criză umanitară (datorată lipsei de apă și electricitate), ci și o stare de revoltă generală a lumii arabe la adresa alianței SUA-Europa-Israel.  Protestele musulmanilor din capitalele lumii occidentale nu mai sunt o noutate. În Liban, țara unde creștinii marginalizați au devenit o minoritate radicală, Hezbollah (sprijinit de Iran) amenință să deschidă un nou front de luptă contra evreilor. Forța militară a radicalilor Hezbollah nu trebuie subestimată.  Să privim însă și mai atent către regimul teocratic din Iran, cel mai important actor geopolitic din regiune. Obiectivul declarat al ayatolahilor din Teheran? Distrugerea statului Israel (o fantasmă care le justifică dorința de înarmare nucleară).  Lucrurile se complică foarte tare dacă ne gândim la prietenia dintre Federația Rusă, Siria și Iran (animată de ura față de hegemonia americană la nivel global).  Următoarele săptămâni ar putea fi decisive. Cetățenii britanici din Liban au fost avertizați să părăsească patria militanților Hezbollah. Pe lângă faimoasele portavioane SUA din Mediterana, soldații americani sunt pregătiți să intervină chiar și într-un conflict terestru.

Christus victor. Cum a schimbat creștinismul lumea?

Iustin Popovici: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi «condamnă» pe oameni la nemurire… În locul ocărilor, El le împărtășește binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, și niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” Domnul este răstignit pe lemnul Crucii, la marginea Ierusalimului. Dezbrăcat, scuipat, rănit și torturat, Iisus se face tuturor toate. Niciun abandon, nicio insultă, nicio suferinţă nu-i mai este străină Fiului lui Dumnezeu. El e Calea, lovită cu pietre de cei rătăciţi. El e Adevărul, crucificat prin minciună. El e Viaţa infinită, ucisă pentru treizeci arginţi. Iisus răspunde batjocoritorilor cu demnitate și iubire. Cuvântul este faptă și fapta e Cuvânt. Mirul Hristosului devine balsam vindecător pentru cei părăsiţi, răniţi, nedreptăţiţi, ferecaţi în cătușe de fier. Harul vizitează chiar și oamenii nevrednici, dar onești: tâlharul de pe Cruce este unul dintre cei întorși la Tatăl precum fiul risipitor. Când ești sus cu Hristos, să nu te mire josnicia lumii: bârfa, calomnia, invidia, răutatea animalică, pamfletul, batjocura, scuipatul, marginalizarea. Moartea, însă, n-are ultimul cuvânt. Fiecare-și duce Crucea propriilor alegeri. În ceea ce mă privește, simt vechea zbatere între vocaţia monahală și gândul reîntoarcerii în lume. Pot îngropa, oare, afectele vechiului Adam? Mă pot despărţi de plăcerile vieţii urbane, de la vanităţile culturale, pasiunile politice sau nevoia recunoașterii sociale până la taifasul frivol? Am crezut, ani la rândul, că putem dribla Crucea, că putem fenta doliul sau că vom cosmetiza suferința și îmbătrânirea. Ce iluzie! Cuvintele oricât de meșteșugite și hainele oricât de strălucitoare nu te ajută decât să cosmetizezi păcatul și să ambalezi neputinţa. Amânarea deciziei este și, ea, o decizie. Crucea deschide însă dialogul pe verticală cu Dumnezeu. Rugăciunea de foc pironește păcatul și descâlcește mintea prinsă-n gânduri deșarte, himere sau înșelăciuni. Cu Numele lui Iisus zdrobești capul murdar al gândurilor blasfemiatoare. Cer să fiu luminat. Cer să primesc semn. Cer să înţeleg care-i slujirea și chemarea mea-n veac. Răspunsul? Gândurile omenești devin aur curat doar când se lasă pironite pe lemnul Golgotei. Un Logos crucificat revelează sensul veșniciei — un rost înviat. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.

Connect-R despre Evanghelia după Ioan (în dialog cu Mihai Neamțu)

Evanghelia după Ioan este ultima evanghelie [https://ro.wikipedia.org/wiki/Evanghelie] din canonul [https://ro.wikipedia.org/wiki/Canon] Noului Testament [https://ro.wikipedia.org/wiki/Noul_Testament]. În mod tradițional îi este atribuită apostolului Ioan [https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Evanghelistul]. Evanghelia a atins forma finală în jurul anilor 90-110 d.Hr., deși conține semne de origini care datează din 70 d.Hr. și posibil chiar mai devreme. La fel ca celelalte trei evanghelii este anonimă, deși identifică un „discipol pe care Isus l-a iubit [https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Discipolul_iubit&action=edit&redlink=1]” dar anonim ca sursa tradițiilor sale. Formatul video al acestui dialog este disponibil și pe platforma: www.marilecarti.ro [//www.patreon.com/marilecarti]

H.-R. Patapievici și Mihail Neamțu despre Blaise Pascal, Apologia religiei creștine

Blaise Pascal (n. 19 iunie [https://ro.wikipedia.org/wiki/19_iunie] 1623 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1623], Clermont-Ferrand [https://ro.wikipedia.org/wiki/Clermont-Ferrand], Franța [https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba] – d. 19 august [https://ro.wikipedia.org/wiki/19_august] 1662 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1662], Paris [https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris]) a fost un matematician [https://ro.wikipedia.org/wiki/Matematician], fizician [https://ro.wikipedia.org/wiki/Fizician] și filosof [https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosof] francez [https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba] având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune [https://ro.wikipedia.org/wiki/Presiune] și vid [https://ro.wikipedia.org/wiki/Vid]. În urma unei revelații religioase în 1654 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1654], Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei [https://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofie] și teologiei [https://ro.wikipedia.org/wiki/Teologie]. În septembrie 1651 [https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Septembrie_1651&action=edit&redlink=1], Étienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresată uneia din surori dă un adânc înțeles creștin morții în general și morții tatălui său în particular, idei care formează baza pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées. Din mai 1653 [https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mai_1653&action=edit&redlink=1], Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. În urma corespondenței cu Fermat [https://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_de_Fermat] din vara anului 1654 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1654] a pus bazele teoriei probabilității. În această perioadă are și probleme de sănătate, dar continuă lucrul până în octombrie 1654. Pe 23 noiembrie [https://ro.wikipedia.org/wiki/23_noiembrie] 1654, în urma unei experiențe religioase își dedică viața Creștinătății. După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs [https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Port-Royal_des_Champs&action=edit&redlink=1] la cca. 30 de km sud-vest de Paris și publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1656]. Între 1656 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1656] și 1658 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1658] scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal. Moare la 39 de ani pe 19 august [https://ro.wikipedia.org/wiki/19_august] 1662 [https://ro.wikipedia.org/wiki/1662], în urma extinderii tumorii maligne din stomac [https://ro.wikipedia.org/wiki/Stomac] și este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.

Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov. Un dialog între prof. Nicolae Dumitru & Mihai Neamtu

Maestrul și Margareta este un roman al scriitorului rus Mihail Bulgakov [https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Bulgakov] despre o vizită a diavolului în Uniunea Sovietică. Mulți critici îl consideră una din cele mai importante opere ale secolului XX. Moscova anilor 1930, care primeșe vizita Satanei [https://ro.wikipedia.org/wiki/Satan], deghizat ca "profesorul" Woland, un misterios gentilom "magician" de origini misterioase. Alaiul acestuia este alcătuit din Koroviev/Fagotto, motanul Behemoth, asasinul Azazello, Abadonna și vrăjitoarea Hella. Dezastrul provocat de acest grup vizează elita literară, împreună cu sindicatul MASSOLIT. Pe un plan alternativ, se desfășoară în Ierusalim [https://ro.wikipedia.org/wiki/Ierusalim], pe vremea lui Ponțiu Pilat [https://ro.wikipedia.org/wiki/Pon%C8%9Biu_Pilat], evenimentele descrise de Woland în discuția sa cu Berlioz și oglindite în paginile romanului Maestrului. Este vorba de judecata lui Pilat din Pont asupra lui Yeshua Ha-Nozri [https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Yeshua_Ha-Nozri&action=edit&redlink=1], recunoașterea unei afinitati și a unei nevoi spirituale fata de Yeshua și acceptarea ezitanta, dar resemnata - din partea lui Pilat - a executarii lui Yeshua. Sursa: Wikipedia